Subject: idee fixa |
Author:
metallic rain
|
[
Next Thread |
Previous Thread |
Next Message |
Previous Message
]
Date Posted: 18:26:17 01/16/02 Wed
am o convingere ce mi se inradacineaza din ce in ce mai mult pana si in suflet... suntem condamnati la singuratate... imi spun ca trebuie sa comunicam, ca nu se poate altfel, ca e singura cale de a te simti om intre oameni si ideal intre idealuri... pot iubi, pot fi un preten de nadejde, pot sta in frunte ca sa conduc oameni spre mai bine, dar nu pot trece peste un sentiment adanc si latent de singuratate... si asta pentru ca nu cred ca se va ajunge vreodata la o asemenea intelegere tacita reciproca, incat greselile sa fie eliminate si nesiguranta ucisa, iubirea totala, linistita si vitala, gandul unul si acelasi...
aci, pe dbrom, citesc texte frumoase, idealuri, vise, nadejdi, fantasme exaltante sau neimpliniri, nostalgii, frustrari, refuzuri si revolta... aci ma regasesc daca vreau asta, daca nu stau outside in postura de observator... dar tot aci citesc printre randuri prezenta unor oameni care isi petrec timpul doar cu ei insisi, doar cu gandul lor, ca analizatori a ceea ce e afara... oameni care gandesc in termeni de 'eu' si 'ceilalti', 'restul lumii'...
suntem sau nu singuri? de ce simt ca ma impiedica limitele organice si limitele gandului sa nu mai simt singuratatea? stau aci cu un aer de critic si imi privesc detasat solitudinea si placerea de a ramane asa... cu convingerea ca suntem condamnati al celebrul veac de singuratate... iar viata mea e mai scurta decat un veac... he he...
[
Next Thread |
Previous Thread |
Next Message |
Previous Message
]
| |